Despre proteste de tot felul (3)

12524138_1152775454762639_3966808345105667463_nDincolo de sentimentele de neputinta si de ciuda, de gandurile neortodoxe, de frica, de rusine, de revolta, dincolo de sentimentele de mandrie, de misto-ul si de umorul ironic al romanilor care a iesit la iveala in zilele astea de februarie… Dincolo de toate acestea, nu pot sa stau indiferenta fata de ceea ce se intampla in tara mea. Nu pot sa accept ceea ce se intampla, si nici sa ma resemnez. Poate unii mi-ar zice ca sunt prea tanara, ca nu inteleg eu prea multe.. nu vreau sa refuz sa cred si sa sper ca Romania va fii cunoscuta in intreaga lume ca fiind o tara corecta, fara oameni corupti in functii publice si fara oameni corupti in societate. Refuz sa cred ca copiii mei vor stii ce e aia mita, sau nepotism, decat din manualele de istorie. Tot ceea ce se intampla in aceste zile in tara mea ma doare. Dar e ceva mult mai profund decat iubirea de tara, sau de locuile astea. Simt ca Romania face parte din mine. E acasa. Nu stiu cati dintre voi ati stat intr-un loc in care nu il puteati numi casa, sau cat de dureros e sa simti ca nu faci parte dintr-un loc, dar sa fii sortit sa locuiesti acolo. Sa nu te identifici cu oamenii, cu locurile. Cu cutura. Sa nu poti simti acel sentiment de mandrie ca apartii unui loc.

Cand m-am intors in Romania cand aveam 14 ani, si am acceptat sa locuiesc fara parintii mei aici, doar ca sa pot trai in tara asta in care ma simt acasa. Nu stiam cum va fi, dar stiam ca aici pot fi cine sunt eu cu adevarat. A meritat sa platesc pretul de a sta despartita de parintii mei pentru a putea numi un loc casa, sau pentru a trai sentimental ca esti in locul potrivit. Dar nu vreau ca copiii mei sa fie nevoiti sa plateasca acelasi pret, care este un drept fundamental. Nu vreau ca alti copiii sa mai creasca fara parinti.

E un cosmar, din care abia astept sa ma trezesc. Ma intreb ca si Valeriu Sterian, in cantecul pe care l-a compus in timpul revolutiei:

”De ce nu incetati acest cumplit razboi? De ce va ganditi numai la voi? Si nici nu va pasa de mama care-si plange copilul sau ucis ce zace-n balti de sange… Si nici nu va pasa de cei ce nu mai sunt, de cei ce va acuza de acolo din mormant.”

Nu pot sa descriu sentimental de mandrie, de apartenenta, de iubire pe care l-am trait aceste zile. Sa mergi intr-un oras necunoscut, sa dormi la niste oameni pe care nu i-ai vazut niciodata, sa stai intr-o piata plina cu alti 300.000 de oameni, impartasind aceeasi dragoste pentru tara, pentru dreptate, speranta pentru un viitor mai bun. E de nedescris.

Refuz sa cred ca oamenii care si-au dat viata in Revolutia din 89 pentru ca copii lor sa fie liberi, nu a fost in zadar. Refuz sa cred ca raul invinge…

Poate, unii, chiar au dreptate. Poate ca sunt eu prea optimista sau incerc sa fiu in aceste momente. Caci recunosc ca mi-e frica, mi-e frica sa nu ne intoarcem in trecut… mi-e frica ca istoria sa fie uitata atat de repede si sa se repete. Sa lasam noi, prin indiferenta si resemnarea noastra sa se repete.

In ciuda acestor frici, refuz sa ma resemnez, sa zic ca multi altii ”oricum nimic nu se schimba, oricum toti sunt la fel”

Refuz sa ascult aceste voci, refuz sa las sentimental acesta sa puna stapanire pe mine si sa ma opreasca din a mai spera, din a mai visa si in mod deosebit, din a actiona.

Ma doare cand ma gandesc la Romania de acum…Cum e vanduta, tradata, urata, neindreptatita, neapreciata, batjocorita, umilita, ignorata, neiubita…

Cred ca Romania se va schimba, incepand cu mine. Sa spun ”imi pare rau” unui om pe care l-am lovit in tramvai din greseala. Romania se va schimba cand eu voi incepe sa platesc pretul unui bilet de 2 lei cand voi merge cu firobuzul. Romania se va schimba cand voi prefera sa iau amenda pentru o greseala, decat sa dau mita…

Am protestat in februarie pentru o democratie adevarata, pentru respectarea drepturilor omului…

Am protestat in februarie pentru viitorul copiilor mei, pentru ca iubesc tara asta si pentru ca aici vreau sa raman. Nu sa fiu nevoita sa plec din cauza coruptiei, a hotiei si a barosanilor care ne conduc tara miseleste.

Imi repet mereu fraza aceasta:

”We are too young to realize that certain things are impossible, so we will do them anyway”

Despre proteste de tot felul (2)

Un baiat din grup vrea si el sa vina, asa ca planuim plecarea pentru a doua zi.

Ora 04:30, ceasul suna, eu dormisem doar o ora. Ma intreb inca o data daca e ok sa merg, ii scriu lu Sami daca chiar e ok sa mergem, cumva lenea din mine vorbea. Raspunsul lui a fost sa mergem, si zic intr-un final “na hai”.

Ne intalnim in fata garii, luam trenul. Am avut nevoie doar de legitimatia de student, si de buletin pentru a merge gratuit cu trenul.

Ajungem in Bucuresti mai repede decat i-am scris fetei ca vom ajunge, si incerc sa o sun de pe numarul lui Sami. Nu raspunde. Ma gandesc ca poate s-a razgandit, poate nu mai vrea sa ne primeasca asa ca ii scriu Johannei, o prietena veche care locuieste in Bucuresti de vreo 2 ani. Imi raspunde afirmativ si chiar cand ne pregateam sa plecam din gara ma suna Claudia, fata caruia ii sccrisesem pe facebook cu o seara inainte. Imi zice ca nici gand, ca ramanem la ea, ca isi cere scuze. Zic bine, ramanem la ea sau macar petrecem ziua cu ea. Sami avea facut un plan b. Asteptam putin in gara, putin mai mult dar intr-un final ajunge si Claudia, foarte simpatica. Ne dam mana si ne urcam in masina. Si vorbeste, mult. Dar nu aiurea, ceva imi transmitea ca pot sa am incredere in ea. Mergem sa mancam la Fabrica de mancare. Aflam ca are o trupa si discutam vrute si nevrute. Sami intre timp s-a convins ca sunt pe maini bune si s-a linistit. Mergem la studio, unde ea mai avea cateva contracte de completat. Intre timp il cunoastem si pe prietenul ei, Dani. Sami pleaca la un prieten de-al lui la care urma sa drama iar eu raman cu Claudia si cu Dani.

Am avut un sentiment super bun inca de la inceput, si sincer ma uimeam de cat de bine am nimerit. Zic ”Se merita sa faci nebunii dinastea din cand in cand”.

Am ramas pana la urma in Bucuresti o saptamana, nu 3 zile cum planuiam. Claudia s-a dovedit a fi o fata extraordinara, cu care am legat o prietenie foarte faina.

Am iesit in strada in fiecare seara. M-a impresionat pana la lacrimi sentimentul de solidaritate a romanilor. Voi cita un text al unei fete care a fost si ea la protestele din Bucuresti, pentru ca a reusit sa puna in cuvinte exact aceleasi trairi si sentimente pe care le-am avut si eu acolo:

”Nu m-am gândit niciodată ca România poate găzdui atâta “bun simt ” ! deci…. cum sa fii la protest împreună cu peste 200.000 oameni și totuși sa își ceara scuze fiecare om, atunci când te atinge din greșeală… Cum să umble unii din mulțime cu ceaiuri mega, mega bune și fierbinți mărime xl tocmai ca sa ne încălzească și sa ne țină de bine ! Cum sa ne dea mâncare ? Cum sa umple cu pungile cu gunoi, asigurându-se ca se menține curățenia, cum sa auzi mereu câte un “bravo”, atunci când îți vedeau cartonu’ ca ai venit din Timișoara . Sa vina personal și sa te întrebe “voi chiar ați venit din Timișoara?? Bravo !! ” cum sa fie ochei, super ochei sa socializam unii cu alții de orice vârste chiar dacă nu ne-am văzut in viața noastră ? Mi-a plăcut cum a scris cineva pe Facebook ” mizeria asta ne unește ” Haha ! E extraordinar la București ! Felicitări oameni frumoși, Felicitări Țară ! Felicitări ca in ciuda încărcării de nemulțumire și furie pe care o are fiecare , acolo, în stradă dragostea era cea mai mare forța care acoperea TOT ! Dumnezeu sa ne ajute sa mergem înainte cu inimile curate, care sunt gata sa îmbrățișeze un început nou unde fiecare din noi își va da silința să trăiască curat, cinstit ! Și cel mai important sa iertam pe aceia care ne-au greșit , ca și noi sa beneficiem la rândul nostru de acest dar minunat, iertarea.”16665612_1135905376533001_4163037584875779875_o

 

Despre proteste de tot felul

Marti, 31 ianuarie 2017.

Numai ce terminasem de mă uitat la Trolls și mă pregăteam de culcare. Era aproximativ ora 23. Dar înainte să iau porția necesară de somn, m-am pus să îmi verific pagina de facebook, ca tot tânărul din secolul 21. dependent de rețelele de socializare.

Vad o stire conform careia Ordonanta 13, a fost adoptată. De vreo doua saptamani incepuse scandalul, si tot de atunci oameni au inceut sa iasa in strada, intr-un numar foarte mare, in mai multe orase din Romania. Fusese si scandalul cu domnul presedinte Iohannis, ca de ce a iesit si el al proteste, ca nu e posibil una ca asta intr-o tara civilzata (dar ma intreb eu: sa legalizezi practic furtul e posibil?). Recunosc ca eu nu am iesit niciodata inainte in strada inainte sa fie adoptata, cu toate ca evident, nu eram de acord cu ea. Ba eram racita, ba aveam de invatat, ba imi era lene, etc.

Constiinta o aveam impacata, fusesem la votul din decembrie. Imi facusem datoria de cetatean responsabil, ma linisteam eu.

Sa revenim, vad o stire conform careia controversata Ordonanta 13 a fist adoptata in ciuda protestelor de dinainte si zic ca asa ceva nu e posibil. In gandul meu zic “no way, nu poti sa ignori in halul asta o tara intreaga”. Prima data gandesc ca e o stire falsa, mai astept 5 minute sa vad daca site-urile de stiri zic si ele ceva, sperand sa nu fie adevarat. Nu dureaza mult si site-urile de stiri incep sa publice acelasi lucru. Incep sa vad postari din centrul Timisoarei cu lume, oameni care deja iesisera in strada. Postez si eu pe pagina mea ”Cine mai vine in centru?” la care nu dupa mult timp imi raspunde un prieten ”Noi suntem deja aici, Te asteptam” . Iau primii pantaloni gasiti prin dulap pe mine si merg sa o trezesc pe Becki, zic totusi sa nu merg singura. Raspunsul ei a fost negativ si niste mi-a adresat niste cuvinte pe care nu le voi reproduce aici pentru onoarea ei,  asa ca ma decid sa merg singura. Iau ultimul tramvai care ducea in centru, si ajung in centru.  Printre scandarile cu ”Noaptea ca hotii” mai apucam si noi sa mai schimbam doua vorbe, oamenii de acolo. Un baiat din gasca de prieteni imi zice ”e fain ca iesim si noi aici, insa la Bucuresti e miezul”. Gandesc ca nu zice el rau ce zice, si incep sa iau serios optiunea de a pleca la Bucuresti. Era deja 1 februarie si incepand cu aceasta data studentii incepeau sa aiba gratuit mersul cu trenul. Zic ”ma, daca tto am gratuit de ce sa nu merg?”. Impulsul a trecut repede, am mers acasa frumos, am dormit insa a doua zi au inceput sa apara grupuri in care oamenii din capitala isi deschideau casele pentru cei care veneau din alte orase sa protesteze. Am zis ”lucrurile devin serioase”.16487896_10155011103794803_4341458458031644572_o

Va continua